Blog

Concediul Paternal

Durata concediului paternal

Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de salariat are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare.

În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obținut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu 5 zile lucrătoare.

O noua clarificare legislativă confirmă că tatăl poate beneficia de zilele de concediu paternal pentru fiecare copil nou-născut, pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când este acesta obținut.

Indemnizația pentru concediul paternal se plăteşte din fondul de salarii al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.

Cum se acorda concediul paternal

Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului, justificat cu certificatul de naştere, din care rezultă calitatea de tată.

Angajatorul are obligația de a aproba concediul paternal prevăzut și ii este interzis să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatului care se află în concediu paternal.

Este interzisă aplicarea unui tratament mai puţin favorabil tatălui care a solicitat sau a efectuat concediul de paternitate.

În cazul decesului mamei copilului în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie (cele 42 de zile calendaristice de concediu medical), tatăl copilului beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă.

Cum este plătit concediul paternal

Indemnizația pentru concediul paternal se plătește din fondul de salarii al unității și este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.

În cazul decesului mamei copilului în timpul nașterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl copilului beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă.

Pe perioada concediului acordat în condițiile de mai sus tatăl copilului beneficiază de o indemnizație egală cu ajutorul pentru sarcină și lăuzie cuvenit mamei sau de o indemnizație calculată după salariul de bază și vechimea în muncă ale acestuia, acordată de unitatea la care tatăl își desfășoară activitatea, la alegere. Se va alege indemnizația cu cea mai mare valoare, deci în beneficiul tatălui.

Se suspenda contractul individual de munca

Conform art. 51, alin (1), lit. c) din Codul Muncii: contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului pentru concediu paternal.  Deși concediul paternal este considerat suspendare, aceasta perioada a concediului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor.

La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele concediului paternal, se consideră perioade de activitate prestată.

Deci aceasta suspendare nu ii afectează vechimea, salariul sau dreptul la concediul de odihna.
Aici aveti un model de decizie de suspendare:
Decizie de suspendare a contractului individual de muncă – concediu paternal

 

 

Care este diferența dintre luna tatălui și concediu paternal

Daca ambii părinti îndeplinesc condițiile de a stat acasă cu copilul pana la vârsta de 2 ani, atunci unul din părinti va putea sta maxim 10 luni iar celalalt restul de 2 luni.
Intradevar tatăl, el fiind cel ce mergea în continuare la munca, avea obligația de a sta o luna acasă cu copilul, acum aceea luna s-a majorat în minim doua. Dar nu a avut niciodată denumirea de luna tatălui sau de concediu paternal.

Dar suspendarea aceasta se numește concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, indiferent ca este pentru mama sau tatăl copilului. Iar părinții copilului își împart acest concediu asa cum doresc, respectând maximul de 10 luni cu un părinte.

Mai multe detalii despre aceasta suspendare găsiți în Ghidul – Maternitatea la locul de munca pe care puteți sa îl descărcați gratuit de aici în pdf    Ghid – Maternitatea la locul de munca
sau aici sa îl citiți online

ioana-prime-learning
Autor

Ioana Purcaru

Expert resurse umane și salarizare

sica-prime-learning
Text verificat și aprobat juridic

Sică Tănase

Expert legislația muncii

Pentru întrebări, informații sau nelămuriri, vă stăm la dispoziție.

Coșul meu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter-ul Prime Learning pentru a te asigura că ești informat in timp util cu privire la orice modificare legislativă ce îți poate impacta activitatea. În plus, vei primi informații exclusive despre cursurile noastre.

Va fi utilizat în conformitate cu Politica de confidențialitate

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.