cine suntem?

Despre noi

Prime Learning are la bază o echipă de experți, ce au peste 15 ani de experiență în domeniul resurselor umane.

Formatorii nostri au avut poziții de conducere în departamente de Resurse Umane și Salarizare în cadrul instituțiilor publice, au avut roluri de HR și Payroll în microîntreprinderi și multinaționale și au experiență masivă pedagogică.

Împreună am creat cursurile cu scopul de a-ți oferi informații corecte, valoroase și o ghidare legislativă sănătoasă.  Spețele și problemele apărute în practică le vei rezolva legal cu un minim de efort.

DE CE NOI?

Iubim ceea ce facem zi de zi

Suntem 100% pasionați de domeniul resurselor umane. Așa că în cazul în care nu știați prea multe despre noi, să vă povestesc despre valorile noastre de suflet.

Respect

Punem accentul pe nevoia cursantului.

Noi îmbrațișăm discuțiile libere, contradictorii, interpretăriile diferite ale aceluiași act juridic, aceste dezbateri sunt absolut necesare pentru a putea crește.

Cursanții sunt încurajați să pună întrebările fix în timpul predării, astfel calitatea întrebării și
valoarea răspunsului rămân la cote înalte. Orice nelămurire aparută la momentul oportun ajută cel puțin alți doi cursanți, ceea ce se propagă în timp asupra altor sute de salariați.

Formatorii noștri sunt pregătiți pedagogic să vă asculte activ, să sumarizeze întrebarea avută și
să ofere un răspuns avizat, pe loc.

Mai mult decât orice respectăm cursanții și ne dorim ca ei sa aducă plus valoare la locul de muncă.

Dezvoltare continuă

Vrem să creăm împreună un spațiu ideal.

Unde orice întrebare are un răspuns avizat.

Ne dorim dezvoltare reciprocă și continuă.

Știi că odată ce ți-ai îmbunătățit cunoștințele de puține ori mai alegi să le perfecționezi?

Vrem să îmbunătățim viețile tuturor din jur. Și înțelegem, la cât de des de schimbă legislația că este greu să ții pasul cu toate modificările.

Problema este că în domeniul resurselor umane, o simplă decizie neinformată poate să
afecteze 350 de salariați. Noi vă propunem:

Profesionalism

Cursuri cu standard ridicat datorită cursanților de calitate.

Profesionalismul formatorilor este unul cald, plin, bineînțeles de seriozitate, punctualitate și etică.

Profesioniștii noștri, deși aplică metodologia, tactica și strategia Prime Learning, aduc totodata
aportul personal și particularitățile comportamentale valoroase pentru cursanți.

ECHIPA NOASTRĂ

Fă cunoștință cu trainerii

Ioana Purcaru

Expert resurse umane și salarizare

Sică Tănase

Expert în legislația muncii

Vrei să ne cunoaștem mai bine?

Înscrie-te la seminariile noastre gratuite sau la cele cu plată.

Coșul meu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter-ul Prime Learning pentru a te asigura că ești informat in timp util cu privire la orice modificare legislativă ce îți poate impacta activitatea. În plus, vei primi informații exclusive despre cursurile noastre.

Va fi utilizat în conformitate cu Politica de confidențialitate

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.